"I love, therefore I am." An unofficial webblog dedicated to Hieromonk Nicholas Sakharov from Essex Monastery
„Iubesc, deci sânt.” Un blog neoficial dedicat Ieromonahului Nikolae Sakharov de la Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” din Essex

joi, 23 martie 2017

Ierom. Nikolai Sakharov – „Smerenia lui Hristos”. Hieromonk Nikolai Sakharov on Christ-like Humility

„ (...) Celălalt punct pe care aș dori să-l menționez este că pentru Sfântul Siluan, Hristos a fost exemplul său personal pentru modul în care și-a trăit viața, și știm că viața fiecărui ascet este modelată după modul în care el sau ea îl percepe pe Hristos – Prototipul. Dacă îl vezi pe Hristos ca Pantocrator, Atotputernic, atunci viața ta va fi modelată în acel fel. Dar dacă vezi în Hristos exemplul smereniei, – aceasta este ceea ce Sfântul Siluan a ales să vadă. Această coborâre, pogorâre – umilință – a vieții Sfântului Siluan este rezultatul a ceea ce Siluan a avut drept unică vedere, unică înțelegere a lui Hristos. 

Preasfințitul, într-un articol despre kenoză în smerenia cea asemenea lui Hristos – după Sfântul Siluan susține că este fără de precedent în teologia patristică de dinainte de Siluan, de a sublinia smerenia lui Hristos ca fiind adevărata, unica, principala identitate a lui Hristos, drept atributul principal al Ființei divine. Într-adevăr sunt multe acțiuni de smerenie în Evanghelii, dar nu foarte multe cuvinte care să definească adevăratul caracter al lui Hristos: cum anume era El. Sfântul Siluan pare a se fi concentrat asupra acestei fraze anume unde Hristos spune: „Învățați de la mine căci sunt blând și smerit cu inima.” Pentru Sfântul Siluan, aceasta a fost sinteza, concluzia felului în care Dumnezeu este. A fost identitatea Sa personală. Și Sfântul Siluan este cel care a definit conceptul de smerenie a lui Hristos – smerenie asemenea lui Hristos, drept ultimul termen, ultimul scop al nevoinței monahale, al aspirațiilor monahului. 

Ceea ce mă izbește pe mine personal este că în ultimi ani ai vieții Sfântului Siluan, după atâtea stadii de formare, viziunea sa monahală a fost finalmente cristalizată, limpezită, într-o formă perfectă, finală, până la punctul în care doar un singur lucru este de trebuință. Mă uimește că în ultimii săi ani, el, Siluan, care era îmbogățit cu atâtea daruri duhovnicești: dragostea fierbinte de Dumnezeu, rugăciunea pentru întreaga lume, lacrimile duhovnicești, rugăciunea neîncetată, darul profeției, darul facerii de minuni, ascultarea desăvârșită, etc. El pare să depășească toate aceste daruri, pentru unicul dar care pare a fi cel mai important în tot spectrul darurilor duhovnicești, care este SMERENIA ASEMENEA LUI HRISTOS. 

Părintele Sofronie l-a întrebat pe Sfântul Siluan în ultimele momente ale vieții lui: „Părinte Siluan, sunteți pregătit să muriți?” Părintele Siluan a răspuns: „Nu încă, încă nu am dobândit smerenia lui Hristos.” (...)  

(Nikolai Sakharov, 2017 FoMA Madingley Conference, Session 6)

miercuri, 25 mai 2016

Father Sophrony professes hypostatic commensurability

image
Fr Sophrony's Originality

Fr Sophrony acts as a theological bridge between the various thought-worlds—Russian religious philosophy and the eastern ascetic tradition, which is further enriched by his own experience. This threefold spectrum in his approach to the theme of persona determines its uniqueness. His emphasis on the idea of hypostatic commensurability opens a new dimension within the sphere of ascetic theology. Unlike Fr Sophrony, some contemporary writers who touch on asceticism do not go beyond asserting the affinity/analogy between divine hypostasis and human hypostasis. They build up their anthropology on the axiomatic statement that there is incommensurability between created man and uncreated God. They tend toward emphasizing the difference between them. This is particularly manifest in the discussion of the trinitarian model. The general trend in recent Eastern Orthodox writers is to treat the “as” of John 17:21 (“Even as you, Father, are in me and I am in you, may they also be in us") in a figurative sense, in terms of analogy. Thus, where persona is finite, an adequate application of the trinitarian model to mankind is difficult. Lossky points to such a degree of difference between divine and human hypostases that he had to redefine the concept when he applied the concept to humans: for him the human persona is not an absolute category, and he does not object to the application of arithmetical categories. (64)
Fr Sophrony, by professing hypostatic commensurability—as do Russian religious philosophers—makes more extensive use of the christotrinitarian model in terms of its practical relevance to ascetic principles. This is a point where his theology diverges from Russian philosophy. Though Fr Sophrony is certainly influenced by Florensky, Bulgakov, and Berdyaev, their framework of thought remains different. One can discern the influence of German classical idealism on Bulgakov and Florensky. Berdyaev, on the other hand, explicitly acknowledges his debt to personalistic philosophy, especially to Dostoyevsky. (65) He examines persona and individual from the point of view of social anthropology. In contrast to their approach, Fr Sophrony's theology is determined by practical ascetic considerations. It is here that the radical difference between them emerges. Thus, for example, in Fr Sophrony, individualistic egocentrism can be overcome by the fulfilment of Christ's commandments about love. For Berdyaev, the “sacrificial erosion of selfhood” is determined by human creativity. Thus, creativity for Berdyaev is the very realization of human personhood. As a result, he has no theological “space” for the ascetic practice of obedience, of which he is explicitly critical: obedience for him kills personhood—it is an easy way to avoid the “burden"offreedom. In contrast, for Fr Sophrony, creativity does not contradict obedience, so much so that obedience is a virtual expression of personhood. Thus for Fr Sophrony the ascetic implications ofthe idea of God-likeness of the human persona are his central theological concern. The idea had already been present in religious philosophy, but as an expression of dogmatic vision in theoria it had not been theologically integrated into ascetic theology in praxis. In Fr Sophrony's approach, “every step in Christian life is inseparably related to the fundamental dogmas of our faith. (66)
(64) Lossky, Mystical Theology, 114-19.
(65) Berdyaev, The Beginning and the End, 137
(66) Words of Life (Essex, 1996) it.

(Hieromonk Nicholas Sakharov, I love therefore I am, p. 91-92)



 https://books.google.ro/books?id=kEdIl53SKrgC&pg=PA91&dq=father+sophrony+s+originality&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwikhODn-PXMAhWIyRQKHX9xAeMQ6AEIHTAA#v=onepage&q=father%20sophrony%20s%20originality&f=false